A început jihadul în PSD Iaşi. Nichita sare la gâtul baronaşilor care au apărut după ce DNA l-a îngenuncheat

Primarul-suspendat al Iaşului a susţinut vineri, 21 august, o declaraţie de presă în care a vorbit pentru prima dată despre atacurile formulate împotriva sa de către foştii săi subalterni.

Într-un mesaj public în care Gheorghe Nichita nu nominalizează concret niciun coleg, primarul-suspendat al Iaşului vorbeşte despre o scindare din interiorul PSD Iaşi.

Reacţia lui Nichita vine după ce actualul primar interimat al oraşului, Mihai Chirica, a avut o ieşire publică, zilele trecute, în care a menţionat că baronul anchetat de DNA ar trebui să facă un pas în spate din activitatea politică.

Gheorghe Nichita susţine că, în urmă cu două săptămâni, în urma unor discuţii “temeinice şi repetate” din PSD, a acceptat propunerea colegilor din Biroul Permanent Judeţean de a renunţa la autosuspendarea din funcţia de preşedinte al PSD Iaşi.

“Ceea ce doar bănuiam în urmă cu câteva luni, astăzi se confirmă: PSD este ţinta unui atac coordonat de cercuri de interese din Iaşi, care urmăresc să obţină influenţă şi putere administrativă prin pârghii politice. Din păcate, unii colegi din PSD Iaşi, ne-experimentaţi sau, poate, de rea-credinţă se lasă folosiţi în acest sens. Am fost ales primar al Municipiului Iaşi de trei ori. În fiecare mandat, am ştiut şi am simţit acest tip de presiuni „din afară”, cărora nu le-am cedat niciodată. Rezultatul? Campanii de defăimare şi denigrare în presa locală, uneori şi în cea naţională, şicane administrative, blocaje politice. Le-am confruntat pe fiecare în parte şi le-am depăşit. Astfel, am reuşit să ţin Primăria departe de interesele imobiliare sau financiare a diverselor grupuri din umbră”, susţine Nichita.

Recomandările lui Nichita

Primarul-suspendat al Iaşului mai spune că, de câteva săptămâni, “câţiva colegi din partid”, sprijiniţi de presă, ar inventa subiecte media prin care îl atacă. Nichita consideră că situaţia este una de natură să afecteze imaginea şi credibilitatea partidul.

“Le transmit public tuturor membrilor PSD Iaşi: suntem echipa politică cu cele mai mari reuşite în judeţul Iaşi şi vom continua să acţionăm ca o echipă puternică şi unită. De aceea, nu vom tolera aceste atacuri, din exterior sau din interior, din interes sau din rea-credinţă”, a mai declarat Nichita.

În finalul declaraţiei sale de presă, Nichita adresează două întrebări retorice celor care îl atacă din interiorul partidului:

Se discută mult în zilele acestea despre principii. Cu toţii avem principii, important este să le şi respectăm, nu doar să le clamăm. Aşa că închei cu două întrebări, posibil retorice:

1. Este principial ca toate atacurile la adresa mea, pe linie politică, administrativă, personală să fie declanşate întotdeauna cu câteva zile înaintea unui termen de judecată din dosarul deschis brusc pe numele meu în acest an?

2. PSD se află într-o situaţie delicată inclusiv la nivel naţional, unde este supus unui adevărat tir de focuri din partea adversarilor şi mass-media. Cei care şi-au asumat rolul de a conduce partidul nostru la nivel naţional, regional şi judeţean, ar trebui, potrivit principiilor unor colegi din Iaşi, să facă un pas în spate? Sau principiile se folosesc doar atunci când le convin unora sau altora, aici, la Iaşi, însă se fac uitate şi pierdute când ieşim din oraş?

De asemenea, baronul de Iaşi spune că, în ultimul ani şi jumătate, în PSD au fost mai mulţi membri care au trecut prin “situaţii delicate şi neplăcute, cu dosar”, precizând că el nu s-a dezis de aceştia, respectându-le prezumţia de nevinovăţie.

“Colegii noştri care, brusc, au principii astăzi erau şi atunci în PSD, dar nu i-am auzit comentând. Acum se vede că de fapt  nu este o chestiune de principii, ci una de dorinta de putere. De aceea, eu aştept de la toţi membrii de partid să reflecteze. Să îşi amintească: la fel, în 2010, partidul nostru a trecut prin frământări interne, dar, cu înţelepciune, am păstrat echipa unită. Nu vreau să ajung să folosesc prevederile statutului, dar colegii noştri trebuie să se decidă: sunt membri PSD şi se simt solidari cu acest partid sau au alte interese în spate?”, a încheiat Nichita.

Lasă un răspuns