EXCLUSIV Tensiuni în PNL Iaşi din cauza noilor reguli privind membrii certaţi cu legea. Doi membri importanţi sunt pe făraş

Discuţii aprinse în PNL Iaşi după ce Biroul Naţional Permanent a adoptat noi reguli privind modul de sancţionare a persoanelor care au probleme cu legea. Surse din partid au declarat pentru NewsPro că mai mulţi membri ai filialei sunt nemulţumiţi de noile norme, exprimându-şi dezămăgirea vehement în ultimele zile. Un deputat şi un consilier judeţean riscă să fie excluşi din partid în perioada următoare.


Mai mulţi membri ai PNL Iaşi care au probleme cu legea s-au declarat nemulţumiţi, în ultimele zile, de noile norme adoptate la nivel naţional privind modul de sancţionare a membrilor de partid care au probleme cu legea. Biroul Naţional Permanent al PNL a votat, la începutul acestei săptămâni, un sistem de sancţionare ce porneşte de la pierderea funcţiilor până la excluderea din partid în cazul membrilor care sunt cercetaţi, judecaţi sau condamnaţi în diferite dosare penale.

Surse din partid au declarat pentru Newspro că, în ultimele zile, în filiala din Podu Roş ar fi fost discuţii aprinse referitoare la acest subiect, cei mai vocali fiind deputatul Grigore Crăciunescu, consilierul judeţean Liviu Bulgaru şi deputatul Anton Doboş.

Citeşte şi: 

EXCLUSIV Cum vrea PNL să se cureţe de infractori. Anchetat – fără funcţie, judecat – suspendat, condamnat – exclus. Un deputat ieşean riscă să fie exclus

“În perioada următoare urmează să vină de la Bucureşti decizia privind noile reguli de sancţionare a celor care au probleme cu legea. În foarte scurt timp, cei din PNL Iaşi care sunt vizaţi de aceste noi norme urmează a fi sancţionaţi conform stadiului dosarelor lor penale. Au fost discuţii aprinse privind aceste lucruri, în ultimele zile”, au precizat pentru NewsPro surse liberale.

Deputat şi consilier judeţean, pe făraş

La Iaşi, cei vizaţi de noile norme ale PNL sunt deputaţii Grigore Crăciunescu şi consilierul judeţean Liviu Bulgaru (venit din partea vechiului PDL). Crăciunescu a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare după ce a fost găsit vinovat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României pentru fapte ce ar fi fost comise în perioada în care era primar al municipiului Paşcani.

Decizia din cazul lui Crăciunescu nu este definitivă. Chiar şi aşa, după ce decizia adoptată în BNP PNL va veni de la Bucureşti Crăciunescu va trebui suspendat din partid întrucât noile norme interne al partidului prevăd că persoanele condamnate în primă instanţă primesc această sancţiune. Dacă decizia sa de condamnare va rămâne definitivă, atunci Crăciunescu va fi exclus din PNL.

Contactat de NewsPro, Grigore Crăciunescu a declarat că decizia luată la nivel naţional, privind sancţionarea celor certaţi cu legea, este una “justă şi corectă”. “Aici nu e vorba de Crăciunescu. Fiecare va răspunde pentru ce a făcut. E o hotărâre înţeleaptă”, a declarat Crăciunescu pentru NewsPro.

Un alt membru al PNL Iaşi care poate fi suspendat din partid este Liviu Bulgaru. Acesta a fost trimis în judecată, recent, de Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un dosar privind fraude din fonduri europene comise în perioada în care era şef al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

În cazul celor trimişi în judecată, normele PNL prevăd suspendarea din funcţiile politice pe care le deţin. Bulgaru nu a putut fi contactat în cursul zilei de miercuri de reporterii NewsPro.

În interiorul PNL Iaşi s-a discutat în ultima perioadă şi despre situaţia deputatului Anton Doboş, cel care a fost găsit incompatibil, în 2014, de către Agenţia Naţională de Integritate pentru perioada în care era şef al Direcţiei de Finanţe. Doboş ar putea scăpa însă de sancţiuni întrucât faptele sale nu sunt de natură penală.

Ce prevăd noile reguli ale PNL

  •  Membrii PNL care vor fi trimiși în judecată vor fi suspendați de drept din funcțiile politice de conducere pe care le dețin.
  • Membrii PNL care sunt condamnaţi în primă instanţă vor fi suspendaţi de drept şi din calitatea de membru de partid.
  • Membrii PNL care sunt condamnaţi definitiv își vor pierde de drept calitatea de membru de partid.
  • Membrii PNL care sunt supuși măsurii arestului preventiv vor fi suspendați şi din funcţia politică pe care o deţine, şi din calitatea de membru până la încetarea măsurii.
  • Toate aceste sancţiuni se aplică pentru infracțiuni săvârşite cu intenţie, şi nu de infracţiuni săvârşite din culpă.

 

1 comment

  1. Pingback: Calul troian din PNL Iaşi. La un pas să fie exclus din partid, deputatul Crăciunescu se dezice de partid pe tema pensiilor speciale - NewsProNewsPro

Lasă un răspuns