Fier vechi de 20.000 de euro furat de doi tineri din Iaşi. Cum i-au prins autorităţile

Doi tineri din localitatea Tomeşti au fost reţinuţi de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi fiind acuzaţi că ar fi sustras bunuri de aproape 90.000 de lei, pe care le-au vândut la fier vechi.

Potrivit poliţiştilor, sesizarea privind furtul tinerilor Petru S. (22 de ani) şi Georgel T. (27 de ani) a fost efectuată de un agent de pază de la o societate comercială. Agentul i-a văzut pe cei doi tineri, pe camerele de supraveghere, cum sustrăgeau bunurile. “Poliţiştii s-au deplasat cu operativitate la faţa locului şi au depistat în flagrant delict cele două persoane. La vederea poliţiştilor, cei doi tineri (S. Petru, de 22 ani şi D. Georgel, de 27 ani, ambii din comuna Tomeşti)   au încercat să fugă, dar au fost prinşi şi imobilizaţi, asupra lor fiind găsite mai multe obiecte de tăiat, precum şi   ţevi din cupru, susceptibile a proveni de la utilaje nefuncţionale din societatea comercială”, au precizat poliţiştii ieşeni.

Aceştia au mai arătat că cele cele două persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru cercetări, iar în urma continuării investigaţiilor, poliţiştii au stabilit că la comiterea faptei ar fi participat o a treia persoană: L. Alexandru, de 25 ani, din com.Tomeşti, care se afla sub control judiciar, fiind cercetat într-un alt dosar penal.

“Cei trei tineri sunt bănuiţi de comiterea unui alt furt, în luna martie   din aceeaşi societate comercială, de unde ar fi sustras mai multe componente (transformatoare, cabluri, bare – toate din cupru) de la o maşină de tăiat polistiren ce se afla în conservare, care ar fi fost vândute la centrele de colectare a fierului vechi”, au mai arătat agenţii care au menţionat că valoarea totală a prejudiciului se ridică la 90.000 de lei.

 

 

Lasă un răspuns