FOTO Ziua Poliţiei: Sute de copii au vizitat sediul IPJ şi au fost şefi ai inspectoratului pentru câteva minute

Cu prilejul aniversării a 193 ani de la atestarea documentară a Poliţiei Române Moderne, la data de 20 sef de ipj pt cateva minutemartie 2015, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi s-a organizat “Ziua porţilor deschise”, activitate la care au participat peste 270 de elevi de la mai multe unităţi şcolare , anunţă reprezentanţii Poliţiei ieşene.

Elevii au vizitat laboratorul criminalistic, biroul unde se primesc apelurile de urgență prin 112, au asistat la un exercițiu de intervenție pentru prinderea unor bănuiți de comiterea unor furturi din locuințe, la exerciții de dresaj ale câinilor polițiști, sub îndrumarea instructorilor. De asemenea, copii au putut vedea elementele de tehnică folosite în activitatea de Poliție, care au fost amplasate în curtea interioară a sediului nostru – autospeciale de patrulare, laboratorul criminalistic mobil, roboți pirotehnici, expoziție de arme ale luptătorilor SAS, etc.

Elevii au avut ocazia să fie, pentru câteva minute, şefi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, primind diplome in acest sens. În aceeaşi zi, în poligonul I.P.J. Iaşi a avut loc concursul de tir, la care au participat jurnalişti, autorităţi şi rezervişti M.A.I.

Lasă un răspuns