Gestul disperat al unei ieşence: „vreau să fiu eutanasiată”. Cum a ajuns femeia să îşi ceară propria moarte şi ce prevede legea

O ieşeancă de 64 de ani a remis Ministerului Sănătăţii o solicitare prin care cere să fie eutanasiată, invocând faptul că ar fi umilită de autorităţile statului.

Maria Georgescu, de 64 de ani, i-a cerut ministrului Bănicioiu să îi aprobe o cerere de eutanasiere, invocând într-un document remis demnitarului că “nu are curaj” să îşi ia viaţa de una singură.
Motivul invocat de ieşeancă pentru solicitarea sa disperată este un presupus abuz pe care autorităţile române l-ar fi comis în urma unui litigiu de muncă purtat de Maria Georgescu şi Centrul Regional de Transfuzie (CRT) Iaşi.

Solicitarea de eutanasiere, una remisă în scris ministrului Bănicioiu, a fost înaintată la mijlocul lunii iunie.
“Având în vedere faptul că mă judec într-un litigiu de muncă de 15 ani iar dumneavoastră încurajaţi abuzurile comise de către CRT Iaşi şi INHT Bucureşti, vă solicit, domnule ministru, emiterea unui ordin de eutanasiere a subsemnatei. Nu am curajul să îmi iau viaţa singură dar dumneavoastră, prin atitudinea pe care o manifestaţi contribuiţi la distrugerea subsemnatei, pe care nu o mai suport”, se arată în scrisoarea adresată lui Nicolae Bănicioiu.

Începutul luptei în instanţă

Necazurile Mariei Georgescu cu autorităţile române au început în anul 2001, pe când femeia, în vârstă atunci de 48 de ani, era angajată a CRT Iaşi. Atunci, ieşeanca a fost demisă din funcţie, reprezentanţii de atunci ai instituţiei invocând o hotărâre a Ministerului Sănătăţii. Maria Georgescu a considerat la vremea respectivă că a fost demisă ilegal şi a apelat la justiţie.

Pe 27 mai 2001, Judecătoria Iaşi îi dă câştig de cauză Mariei Georgescu, stabilind reintegrarea sa în funcţie. “Decizia contestată este netemeinică deoarece nu se poate stabili o legătură între achiziţionarea unui aparat medical şi posibilitatea disponibilizării unui salariat”, precizau la acea vreme judecătorii.

Ulterior acelei decizii a început un adevărat calvar pentru Maria Georgescu, instanţele de control judiciar “întorcând” decizia dată de instanţa de fond. Epopeea juridică s-a terminat, parţial, în 2010. Atunci, Tribunalul Iaşi a admis o cerere de revizuire formulată de Maria Georgescu, dându-i acesteia câştig de cauză după aproape un deceniu de procese.

Ieşeanca a câştigat după ce a depus la dosar adresa de la Ministerul Sănătaţii în care se precizau motivele avute la restructurările din 2000. “Din această adresă rezulta că nu a fost persoană vizată de restructurare şi prin urmare postul său nu a fost restructurat, aşa cum se motivează de către instanţa de judecată în decizia a cărei revizuire o solicită”, se arată în sentinţa Tribunalului.

Maria Georgescu avea 48 de ani la momentul la care a fost restructurată, iar potrivit adresei ministerului de resort ar fi trebuit concediate femei cu vârsta minimă de 57 de ani.

Nu i-au calculat contribuţiile

Prin sentinţa din 2010, Maria Georgescu ar fi trebuit reintegrată în funcţie şi să îi fie plătite drepturile salariale aferente întregii perioade în care a fost concediată ilegal. În urma unei executări silite, femeia a reuşit să îşi obţină drepturile salariale, însă s-a confruntat mai apoi cu o altă problemă. Contribuţiile salariale nu au fost achitate timp de aproape un deceniu, acest lucru afectându-i atât pensia ieşencei, cât şi calitatea sa de asigurat.

În 2014, Maria Georgescu iniţiază un nou proces prin care solicită PLATA acestor contribuţii, proces ce a fost câştigat în iulie 2014, atunci când judecătorii au precizat că “obligă pârâtul (CRT Iaşi) să întocmească şi să depună în folosul reclamantei declaraţiile fiscale şi declaraţiile nominale rectificative cu contribuţiile de asigurări sociale aferente perioadei 01.04.2001 – 14.12.2010, în raport de sumele acordate reclamantei cu titlu de despăgubiri.”

Deşi sentinţa a rămas definitivă, Georgescu susţine că sentinţa, ce a rămas definitivă la începutul acestui an, nu a fost nici până acum pusă în practică. Acest lucru reiese şi dintr-o serie de documente puse la dispoziţia redacţiei de către ieşeancă.

Ce spune legea

Într-o adresă oficială, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii răspund pe un ton vehement Mariei Georgescu, susţinând că toate contribuţiile salariale ale femeii ar fi fost achitate şi că ministerul a virat banii pentru plata acestor contribuţii. “În decembrie 2014, la solicitarea CRTS şi a INHT, Ministerul Sănătăţii a virat suma reprezentând rest de plată contribuţii individuale de asigurări sociale, impozit pe veniturile obţinute din salarii şi obligaţiile angajatorului către bugetul asigurărilor sociale, aducând la îndeplinire decizia nr. 2684/19.12.2013, astfel că orice demers al dumneavoastră în instanţă este inutil şi nu are obiect. Nu suntem în măsură să ne pronunţăm asupra opiniilor dumneavoastră faţă de magistraţi, dar din constatările noastre de-a lungul celor 15 ani în care am fost confruntaţi cu sute de petiţii şi acţiuni civile şi penale, este evident că oricine nu vă dă dreptate este automat acţionat în judecată sau face subiectul unei noi reclamaţii”, precizează reprezentanţii ministerului.

Chiar dacă ministerul susţine că sumele aferente contribuţiilor au fost virate către CRTS, Maria Georgescu susţine că, potrivit răspunsurilor primite de la instituţiile abilitate, ea figurează ca neasigurat pentru perioada în care a fost concediată ilegal.

De precizat însă că legislaţia românească nu conţine prevederi privind emiterea unor ordine de eutanasiere. Mai mult, în noul Cod Penal există articolul “uciderea la cererea victimei”, potrivit căruia persoanele care comit această faptă pot primi de la unu la cinci ani de închisoare.

Lasă un răspuns