Mama premierului Victor Ponta este audiată la DNA în dosarul în care sunt cercetaţi doi ieşeni

Mama prim-ministrului Victor Ponta, Cornelia Naum, asociată în mai multe firme, este audiată joi dimineaţă la DNA surse juridice precizând pentru agenţia Mediafax că ar fi martor în dosarul în care cumnatul lui Ponta, Iulian Herţanu, este arestat.


Cornelia Naum a ajuns la sediul DNA Ploieşti joi dimineaţă, această urmând a fi audiată într-un dosar privind fraudarea unor fonduri europene. În acest dosar, cumnatul premierului a fost arestat şi mai sunt cercetate şi alte persoane din mediul politic, cum ar fi deputatul Sebastian Ghiţă şi deputatul Vlad Cosma.

În acelaşi dosar este cercetat sub control judiciar şi omul de afaceri ieşean Liviu Munteanu. Dosarul se referă la deturnarea a aproximativ 8 milioane de lei dintr-un proiect privind extinderea canalizării oraşului Comarnic.

Lasă un răspuns