Nou manager la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Cine îi ia locul doctoriţei Dorobăţ, judecată pentru corupţie

Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi au anunţat, în cursul zilei de marţi, 14 iulie, că funcţia de manager al Spitalul de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” din Iaşi va fi ocupată de Anicuţa Daniela Leca.

Decizia a fost luată de preşedintele Consiliului Judeţean şi va rămâne în vigoare pe perioada în care Carmen Dorobăţ este suspendată din funcţie.

“Conform Dispoziției nr. 507/2015 a Președintelui Consiliului Județean Iași, începând cu data 14.07.2015, doamna șef de lucrări dr. Leca Daniela Anicuța este numită Manager interimar al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”, pe perioada suspendării contractului de management al dnei. prof. dr. Carmen Mihaela DOROBĂȚ”, au precizat reprezentanţii Consiliului Judeţean.

Iniţial, CJ îl propusese pe această funcţie pe medicul Mihnea Humuzache, însă acesta a refuzat nominalizarea invocând faptul că CJ nu i-a reziliat contractul doctoriţie Dorobăţ. Aceasta din urmă are interdicţie de a ocupa funcţie, în urma instituirii împotriva ei a măsurii controlului judiciar.

Carmen Dorobăţ este judecată pentru luare de mită şi complicitate la luare de mită după ce, împreună cu soţul ei, Gheorghe, ar fi pretins şi primit câte 100 de euro de la 124 de studenţi în schimbul promovării acestora la diferite examene de la UMF Iaşi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.