Reacţii după trecerea în nefiinţă a profesorului Brăilean. “A plecat dintre noi un alchimist al ideilor şi sentimentelor”

Vestea trecerii în nefiinţă a profesorului universitar Tiberiu Brăilean i-a îndurerat pe foştii săi colegi din mediul academic. Sute de mesaje de condoleanţe au venit şi de la foştii sau actualii studenţi ai profesorului.


Profesorul Tiberiu Brăilean a decedat în cursul zilei de duminică, 8 martie, la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon”, acolo unde era internat de câteva zile. Brăilean ajunsese la spital în stare gravă, medicii avertizând încă de la început că şansele sale de supravieţuire sunt minime.

Printre cei care au postat duminică mesaje despre profesorul Brăilean se numără şi scriitorul Liviu Antonesei, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi în perioada în care Brăilean era director la această instituţie.

“Nu mi-a fost doar director economic pe când conduceam judeţul acesta, ci şi un prieten foarte bun, cu care am împărţit multe bune şi rele… E o veste care mă lasă fără glas, deşi un prieten comun îmi spusese vineri seară că Tiberiu e în spital. Dumnezeule, nu credeam că e ceva atât de grav. Era mai mic decât mine. Dumnezeu să-l aibă în sfânta sa pază”, a scris Liviu Antonesei pe Facebook.


Citeşte şi: 

Medicii de la „Sf. Spiridon”: „Tiberiu Brăilean se află în stare foarte gravă”

Profesorul universitar Tiberiu Brăilean a murit în această dimineață


La rândul său, Nicuşor Păduraru, fost prefect de Iaşi, a postat următorul mesaj: “Pe profesorul Tiberiu Brăilean l-am cunoscut mai mult decât un student de-al domniei sale, mult mai puţin decât mi-aş fi dorit şi insuficient pentru prietenia pe care ştia să o împartă. Un om frumos, vesel, ironic, cu mult spirit şi credinţă. Odihneşte-te în pace om bun. Condoleanţe familiei!”

Asistentul lui Tiberiu Brăilean, de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” a scris şi el, pe pagina personală, un mesaj despre decesul colegului său. “La început de primăvară, mult prea devreme, a plecat dintre noi un suflet bun, multicord, un Om sensibil, hâtru, un întelept, «un alchimist al ideilor şi sentimentelor. Un trăitor». Cuvintele nu pot cuprinde greaua despărţire de aici şi de acum. Cuvintele devin mute, mult prea goale de conţinut… ca nişte schije uitate într-un peisaj cenuşiu şi sumbru. Să vă odihniţi şi să vă bucuraţi în Eternitatea Împăraţiei lui Dumnezeu, domnule profesor Tiberiu Brăilean! Al dumneavoastră student, coleg şi prieten”, a scris Aurelian Plopeanu.

Mesaje de condoleanţe au mai scris pe Facebook şi co-preşedintele organizaţiei municipale a PNL Iaşi, Marius Dangă, precum şi deputatul Costel Alexe.

Tiberiu Brăilean a fost în trecut consilier local și a avut mai mult poziții tranșante cu privire la unele dintre proiectele majore ale Iașului. Acesta a criticat în 2013 strategia municipalității pentru a obține titlul de Capitală Culturală Europeană, cât și defrișările din Ciric realizate înainte de construirea zonei de agrement.
Conform rudelor și colegilor, acesta avea de mai mult timp probleme medicale grave, având la locuința sa un aparat cu oxigen pentru a-l ajuta să respire.

Cadrul didactic a împlinit pe 9 ianuarie 55 de ani și, pe lângă activitatea didactică, a fost autorul mai multor lucrări de profil economic.

1 comment

  1. Pingback: Profesorul universitar Tiberiu Brăilean a murit în această dimineațăNewsPro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.