Ţigări de 30.000 de euro, trecute cu undiţa peste Prut, în judeţul Iaşi

Patru persoane sunt cercetate penal de poliţiştii de frontieră ieşeni după ce au fost depistate de autorităţi la scurt timp după ce au introdus în ţara noastră ţigări de contrabandă.


Poliţiştii de frontieră ieşeni au descoperit ieri, în jurul orei 06.30, pe direcţia localităţii de frontieră Prisăcani, în apropierea malului românesc al râului Prut, mai multe persoane care transportau în spate colete voluminoase. Oamenii legii au reţinut persoanele, iar în urma cercetărilor s-a constatat că acestea sunt patru cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 20 şi 37 ani, domiciliaţi pe raza judeţului Iaşi.
În coletele descoperite la faţa locului erau 11.000 pachete ţigări de diferite mărci, în valoare de aproximativ 122.155 lei.

Din cercetări a reieşit că bărbaţii au trecut ilegal ţigările, trăgând coletele cu lansete de pescuit, de pe malul moldovenesc al râului Prut. A fost dispusă măsura confiscării ţigaretelor şi a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă”, au precizat poliţiştii de frontieră ieşeni.

Aceştia continuă cercetările împreună cu autorităţile de frontieră din R. Moldova, pentru a stabili întreaga arie infracţională.

Dacă ţi-a plăcut articolul urmăreşte NewsPro pe Facebook 

Lasă un răspuns